Ion nu știa să fie tată. Nu știa să schimbe un scutec, nu știa să încălzească laptele.

Dar a învățat.

Lidia îl privea mereu cu neîncredere.

Nu-l iertase.

Nu încă.

Dar într-o seară, când Ana avea febră și Ion a stat toată noaptea lângă ea, cu prosop rece pe frunte, fără să doarmă…

Atunci Lidia a înțeles.

Nu mai fugea.

Rămăsese.

Tatiana nici nu s-a mai întors prea des. Viața ei era la oraș. Dar, încet, chiar și ea a început să sune.

— Ce face… aia mică? — întreba stângaci.

Anii au trecut.