Și de data aceasta era și o scrisoare mai lungă.
Darius a simțit cum îi tremură mâinile.
Hârtia era simplă. Albă. Fără parfum. Fără ornamente.
A deschis-o încet.
„Darius,
Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai împlinit 18 ani și că, probabil, te întrebi de mult cine sunt.
Numele meu este Mihai Pop. Și trăiesc datorită mamei tale.”
Aerul i s-a blocat în piept.
A continuat să citească.
„Acum doisprezece ani am fost implicat într-un accident grav. Aveam nevoie urgentă de sânge. Eram singur, fără familie apropiată. Mama ta a fost una dintre puținele persoane compatibile. A venit de două ori la spital. Nu m-a cunoscut înainte. Nu m-a căutat după.
Mi-a spus doar atât: «Să ai grijă ce faci cu viața ta, că nu e doar a ta.»”
