Dimineața l-a prins cu ochii deschiși, privind tavanul dormitorului. La șase fix, s-a ridicat din pat, cu o senzație grea în stomac.
Cafeaua avea gust amar. Nici măcar nu se atinsese de micul dejun.
La șapte fără zece, Elena a apărut în pragul bucătăriei. Părea și mai obosită decât el.
— V-ați odihnit? a întrebat încet.
Alexandru a zâmbit scurt.
— Deloc.
Hai, spune.
Elena s-a așezat pe scaun, cu mâinile strânse în poală.
— Oamenii de aseară nu erau hoți obișnuiți.
Sunt trimiși de un om pe care dumneavoastră îl cunoașteți… doar că nu așa cum credeți.
