Între timp, la capătul străzii, gunoierul își făcea treaba obișnuită. Se numea Gheorghe, un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o figură blândă și mâini aspre de muncă.
Când a văzut-o pe fetiță stând lângă tomberon, cu ochii mari și curioși, a rămas nemișcat.
— Bună dimineața, domnișoară, a spus el, zâmbind. Ce faci tu aici, printre gunoaie?
Ana nu a spus nimic. L-a privit doar, cu acei ochi limpezi care parcă citeau dincolo de oameni. Gheorghe a scotocit prin camion, a scos o cutie mică din carton și a început să aranjeze ceva în ea.
— Uite, vezi? Aici trăiesc vrăbiuțele. A scos o firimitură de pâine și a întins-o spre o pasăre care se apropia fără frică. Fetița l-a privit fascinată.
Gheorghe i-a întins o bucată de pâine. Ana a luat-o, tremurând puțin, și a pus-o jos, exact unde îi arătase el. Pasărea s-a apropiat, a ciugulit și a zburat din nou. Fetița a zâmbit, pentru prima dată cu adevărat.