Moș Sebastian s-a întors acasă cu hârtia împăturită în buzunar și cu pașii grei. Nu i-a spus nimic Anei în ziua aceea. A mâncat în tăcere. A privit-o cum strânge masa. A ascultat liniștea.
În noaptea aceea n-a dormit.
După o săptămână, a chemat-o în sufragerie. A stat drept, ca la armată, cu mâinile pe baston.
— Ană, eu n-am să mai fiu mult pe-aici.
Ea a simțit cum i se strânge stomacul.
— Ce vreți să spuneți?
— Doctorul mi-a spus clar. Trei luni. Poate patru.
Ana a deschis gura, dar n-a ieșit niciun cuvânt.