Florile de porumbar
Florile conțin flavonoide, printre care derivați ai quercetinei și kaempferolului. În medicina tradițională au fost utilizate ca laxativ și diuretic ușor.
Totuși, nu există suficiente studii clinice pentru a stabili:
- o doză terapeutică sigură;
- efectul asupra tensiunii arteriale;
- eficiența împotriva edemelor;
- siguranța administrării la copii;
- interacțiunile cu medicamentele.
Prin urmare, ceaiul din flori nu trebuie recomandat pentru tratarea hipertensiunii sau a retenției de apă. Edemele pot avea cauze cardiace, renale, hepatice, venoase sau hormonale și necesită identificarea cauzei.
Afirmația că florile elimină toxinele prin urină ori „drenează limfa” nu este demonstrată.
Frunzele de porumbar
Extractele din frunze au prezentat activitate antioxidantă și antimicrobiană în laborator. Dar rezultatele obținute cu extracte concentrate, realizate în condiții controlate, nu demonstrează că un ceai din frunze tratează:
- steatoza hepatică;
- dischinezia biliară;
- colita;
- infecțiile digestive;
- dezechilibrul florei intestinale;
- constipația cronică.
Nu există dovezi că frunzele „curăță sângele”, ficatul sau sistemul limfatic. În plus, speciile din genul Prunus pot conține glicozide cianogenice în anumite țesuturi vegetale. Din acest motiv, ceaiurile concentrate din frunze, scoarță sau rămurele nu sunt recomandate după rețete găsite online.
Ce arată studiile despre diabet?
Unele extracte din fructe au inhibat în laborator enzimele alfa-glucozidază și alfa-amilază, implicate în digestia carbohidraților. Aceste rezultate descriu un posibil punct de plecare pentru cercetare, nu un tratament disponibil.
Extractele testate în laborator nu sunt echivalente cu fructele, siropul sau ceaiul preparat acasă. Nu s-a demonstrat că porumbele scad glicemia la persoanele cu diabet și nu trebuie combinate cu medicamente antidiabetice în scop terapeutic fără recomandare medicală.
Un alt studiu a identificat în fructe compuși fenolici și activități antioxidante, antimicrobiene și enzimatice în condiții de laborator. Autorii au descris un potențial pentru cercetări viitoare, nu eficiență clinică demonstrată.
Atenție la sâmburi
Sâmburii de porumbar conțin glicozide cianogenice, inclusiv amigdalină și prunasină. Prin zdrobire și digestie, acești compuși pot elibera cianură.
Din acest motiv:
- nu sparge și nu mesteca sâmburii;
- nu îi măcina pentru pulberi;
- nu prepara tincturi din sâmburi zdrobiți;
- îndepărtează fructele deteriorate;
- nu lăsa copiii să se joace cu sâmburii.
Prepararea termică nu justifică folosirea intenționată a sâmburilor măcinați.
Despre inhalațiile cu aburi
Nu există dovezi că aburii unei infuzii din flori de porumbar tratează sinuzita, rinita sau acneea. Inhalațiile deasupra unui vas cu apă fierbinte pot provoca arsuri, mai ales la copii.
Pentru congestie nazală sunt mai sigure soluția salină, hidratarea și recomandările medicului sau farmacistului.
Contraindicații și precauții
Preparatele medicinale din flori sau frunze trebuie evitate fără aviz specializat de:
- femeile însărcinate sau care alăptează;
- copii;
- persoanele cu boli renale, hepatice ori cardiace;
- persoanele care iau diuretice, antihipertensive sau medicamente pentru diabet;
- cei cu alergie la plante din familia Rosaceae.
Fructele foarte astringente pot provoca greață, constipație sau disconfort digestiv dacă sunt consumate în cantitate mare. Siropurile, gemurile și dulcețurile pot conține mult zahăr.
Concluzie
Fructele coapte sunt partea porumbarului cea mai potrivită pentru uz alimentar. Sunt surse de fibre și polifenoli și pot fi transformate în gemuri, sosuri sau băuturi.
Florile au utilizări tradiționale, dar efectele diuretice, laxative și hipotensoare nu sunt suficient demonstrate la oameni. Frunzele sunt și mai slab documentate, iar folosirea lor medicinală acasă nu poate fi recomandată în lipsa unor produse standardizate și a unor date clare de siguranță.
Porumbarul poate fi un aliment interesant, dar nu tratează hipertensiunea, diabetul, anemia, steatoza hepatică sau infecțiile.
