Polenul crud poliflor este un tonic excelent pentru un organism slăbit. Acest aliment apicol crește tonusul fizic și psihic în mod natural și ne hrănește cu a sa bogăție uimitoare de nutrienți.
Este un aliment miraculos deoarece întărește și susține recuperarea organismului afectat de o boală cronică, reduce viciile și dependența de alcool, tutun sau anumite alimente, crește longevitatea, previne bolile infecțioase, ajută la tratarea retardului și a problemelor de creștere la copii, remediază problemele de infertilitate, hrănește și ajută la construirea de noi globule roșii de sânge.
Polen – Anemie, Astenie, Oboseală
Profilul său nutrițional este remarcabil. Conține toate elementele necesare vieții. Ne poate oferi o gamă variată de nutrienți:
- proteine (până la 35%), dintre care 50% sunt aminoacizi (arginină, histidină, leucină etc)
- vitaminele B1, B2, B6, C, E, D etc.
- minerale: calciu, fosfor, potasiu etc.
- factori de creștere
- substanțe antibiotice
- enzime
Îmbunătățește starea generală de sănătate și buna dispoziție, ajută la detoxifierea corpului și la reglarea funcțiilor organismului. Stimulant, tonic, antibacterian și echilibrant pentru sistemul nervos și alte sisteme ale corpului, polenul poate fi folosit și de persoanele sănătoase, întrucât crește performanța fizică și intelectuală și întărește organismul și sistemul imunitar.
Persoanele anemice, astenice, slăbite sau obosite pot face o cură de revitalizare cu polen crud. Se pot consuma în acest sens câte 1-2 linguri de granule de polen pe zi, dizolvate într-un pahar de apă, lapte, iaurt sau suc de fructe (nu și în ceai cald).
Datorită efectului energizant, polenul trebuie consumat în prima parte a zilei, preferabil dimineață, înainte sau după micul-dejun.