Mariana nu mai scotea niciun cuvânt.
Stătea în pragul ușii, cu plicul în mână, ca și cum ar fi uitat cum se respiră.
Ofițerul o privea fix, fără grabă.
„Vă rog să citiți cu voce tare”, a spus el calm.
În casă s-a făcut o liniște apăsătoare.
Eu nu mai simțeam nimic. Nici rușine. Nici frică. Doar un gol ciudat.
