— O să mor? a șoptit.

Sebastian a privit-o o secundă.

— Nu.

Nu era un „cred că”. Era un „nu” sigur. Și, ciudat, a crezut.

În câteva minute au ajuns la o clinică privată. Ușile s-au deschis înainte ca mașina să se oprească complet. Medici, brancardieri — totul s-a mișcat repede, ca într-un film.

Sebastian a mers alături de ea până la ușa sălii de urgență.

— Nu pleca… a murmurat ea.

El a dat din cap.

— Nu plec.

Ușa s-a închis.

Pentru prima dată, Sebastian a rămas nemișcat.

Mihai s-a apropiat.

— Ce facem cu el?

Sebastian și-a scos telefonul. A privit ecranul câteva secunde.

— Îl aduceți.

— Aici?

— Nu. La depozit.

Vocea lui era rece, fără grabă.

— Înțeleg.