— A fost… doar o ceartă — a spus, mai încet—. Ea exagerează.

Mihai s-a aplecat ușor în față.

— Uită-te la ea.

Andrei s-a uitat.

La obrazul meu.

La liniștea mea.

Și atunci s-a rupt ceva.

Nu în mine.

În el.

— A fost ultima dată — am spus.

Vocea mea era calmă. Atât de calmă încât nici eu nu mă recunoșteam.

— Nu mai există „ne-am certat”. Nu mai există „am exagerat”. S-a terminat.

Andrei a încercat să spună ceva, dar cuvintele nu veneau.

— Îți faci bagajele — a continuat Mihai—. Azi.

— E casa mea— a început Andrei.

— Nu — am spus eu—. E casa noastră. Și tu pleci.

Pentru câteva secunde, nimeni nu a spus nimic.