În a cincea zi, Hernan — avocatul — m-a sunat.

— Totul e pregătit. Actele sunt în regulă. Conturile sunt blocate pentru ei. Firma pe care voiau s-o deschidă pe numele tău… nu mai există.

Am zâmbit.

— Bine. Atunci îi chemăm.

În ziua a șaptea, i-am invitat la masă.

Andreea a venit sigură pe ea, îmbrăcată elegant, cu acel zâmbet de om care crede că a câștigat deja. Radu stătea lângă ea, cu ochii în jos.

Am pus pe masă dosarul.

— Am rezolvat tot —am spus calm.

Andreea s-a luminat la față.

— Perfect! Atunci putem semna…

— Da —am spus—. Putem.

A deschis dosarul cu încredere.

Zâmbetul i-a înghețat.

— Ce e asta? —a întrebat.

— Adevărul.

Radu s-a apropiat.

— Tată…?

Am scos actul principal și l-am pus în fața lor.

— Ferma nu e a ta, Radu. N-a fost niciodată. E pe numele meu.

Liniște.

Andreea a clipit de câteva ori.

— Nu se poate…

— Ba da. Și mai e ceva.