Primăvara, când pământul începe să se încălzească și verdele crud apare prin grădini, pe marginea drumurilor sau pe lângă gospodării, una dintre cele mai valoroase plante care crește aproape singură este ștevia românească. Mulți o consideră o buruiană sau o dau animalelor, fără să știe că, pregătită corect, poate fi o adevărată comoară în bucătărie.

Atenție: vorbim despre ștevia de primăvară, cunoscută popular și ca dragavei, dragomir sau măcrișul-cucului, adică plante din genul Rumex, nu despre îndulcitorul numit „stevia”, obținut din Stevia rebaudiana. Sunt plante diferite.

Ce este ștevia românească?

Ștevia este o plantă cu frunze mari, verzi, ușor acrișoare, care apare primăvara devreme. Face parte din familia Polygonaceae, aceeași familie botanică în care se află și măcrișul. În România, este folosită de mult timp în mâncăruri simple, de post, mai ales la țară: ciorbe, tocănițe, piureuri, plăcinte, sarmale sau mâncăruri cu orez.

Valoarea ei vine din faptul că este o frunză verde de sezon, săracă în calorii și bogată în compuși vegetali, minerale și fibre. Nu trebuie privită ca „tratament miraculos”, ci ca un aliment tradițional, hrănitor, care poate completa o dietă echilibrată.

Cum se culege corect ștevia

Ștevia se culege cel mai bine primăvara, când frunzele sunt tinere, fragede și verzi. Pe măsură ce planta îmbătrânește, frunzele devin mai tari, mai fibroase și mai acre.

Culege doar frunzele sănătoase, fără pete, mucegai sau urme de substanțe chimice. Evită plantele crescute pe marginea drumurilor circulate, lângă gunoaie, terenuri stropite sau zone unde pot exista poluanți. Ideal este să fie culeasă din grădină, de pe terenuri curate sau cumpărată din surse sigure.

După cules, frunzele se spală foarte bine în mai multe ape, pentru că pot avea pământ, nisip sau insecte. Codițele mai groase se pot îndepărta, mai ales dacă sunt tari.

Cum se consumă ștevia

Ștevia se poate consuma în mai multe feluri, dar cel mai recomandat este gătită, nu în cantități mari crudă. Prin fierbere sau opărire se reduce parțial conținutul de acid oxalic, o substanță prezentă natural în multe frunze verzi.

Cele mai cunoscute moduri de preparare sunt: