„Deschide fișierul. Acum.”
Andrei a clipit de câteva ori, ca și cum nu înțelegea. A apăsat pe ecran, iar lângă mesaj a apărut un atașament.
Un video. În jurul lui, lumea a început să se miște din nou. Preotul își dregea glasul. Muzica pornea încet. Mirela îl privea, ușor neliniștită.
„Hai, Andrei…”, i-a șoptit ea printre dinți, cu zâmbetul acela fix.
Dar el nu o mai auzea.
A apăsat play.
La început, imaginea tremura ușor. Filmare făcută cu telefonul. O cameră cunoscută—biroul meu. Sertarul din dreapta. Mirela, singură, răscolind printre acte.
Apoi vocea ei. Clar. Rece.
„Dacă semnează, în maxim două luni vindem tot. După aia plecăm.”
Andrei a încremenit.
În video a apărut și un bărbat. Nu era el. Un necunoscut.
„Și copilul?”, a întrebat bărbatul.
Mirela a râs scurt.
„Nu există niciun copil. A fost doar ca să o convingem mai repede.”
Telefonul i-a tremurat în mână.
Respirația i s-a tăiat.