„Deschide fișierul. Acum.”

Andrei a clipit de câteva ori, ca și cum nu înțelegea. A apăsat pe ecran, iar lângă mesaj a apărut un atașament.

Un video. În jurul lui, lumea a început să se miște din nou. Preotul își dregea glasul. Muzica pornea încet. Mirela îl privea, ușor neliniștită.

„Hai, Andrei…”, i-a șoptit ea printre dinți, cu zâmbetul acela fix.

Dar el nu o mai auzea.

A apăsat play.

La început, imaginea tremura ușor. Filmare făcută cu telefonul. O cameră cunoscută—biroul meu. Sertarul din dreapta. Mirela, singură, răscolind printre acte.

Apoi vocea ei. Clar. Rece.

„Dacă semnează, în maxim două luni vindem tot. După aia plecăm.”

Andrei a încremenit.

În video a apărut și un bărbat. Nu era el. Un necunoscut.

„Și copilul?”, a întrebat bărbatul.

Mirela a râs scurt.

„Nu există niciun copil. A fost doar ca să o convingem mai repede.”

Telefonul i-a tremurat în mână.

Respirația i s-a tăiat.