Mariana nu mai scotea niciun cuvânt.

Stătea în pragul ușii, cu plicul în mână, ca și cum ar fi uitat cum se respiră.

Ofițerul o privea fix, fără grabă.

„Vă rog să citiți cu voce tare”, a spus el calm.

În casă s-a făcut o liniște apăsătoare.

Eu nu mai simțeam nimic. Nici rușine. Nici frică. Doar un gol ciudat.