Părinții mei erau foarte bogați. Tatăl — un om de afaceri, Serghei Mitrofanov. Deținea o rețea de hoteluri în oraș și în regiune. Mama — o avocată cunoscută, Tatiana Mitrofanova, la care apelau oameni importanți.

Când aveam trei ani, tatălui meu au început să-i amenințe viața niște rivali. Îi cereau să cedeze afacerea. Atunci tata a decis să se asigure și a redactat un testament. În el scria că toate bunurile lui îmi vor reveni mie, dar doar când voi împlini 23 de ani.

Și tocmai pentru că peste o săptămână împlineam 23 de ani, cred că din cauza asta a pornit tot coșmarul. Tata era prieten apropiat cu asociatul lui, Fiodor Ivanovici Kruglov. Îi era și rudă mai îndepărtată. Avea încredere deplină în el.

După amenințări, a urmat un atac. L-au împușcat pe tata în mașină. Mama, cu inima slabă, n-a rezistat durerii și, în scurt timp, a murit și ea.

Așa că, la trei ani, am rămas orfan. Sub tutela mea a intrat Fiodor Ivanovici — exact cel care a venit la tine. A preluat controlul total al afacerii.

Mi-a tot repetat toată viața că trebuie să-i fiu recunoscător, că m-a salvat de la orfelinat și că a fost loial tatălui meu. N-a fost nici violent, nici afectuos. Pur și simplu… rece.

Când am împlinit 13 ani, s-a căsătorit cu o tânără, Ludmila. Din acel moment, am devenit în plus. M-au trimis la o școală privată de elită în Anglia.

Am terminat acolo liceul și apoi facultatea, cu rezultate bune. După ce am absolvit, am vrut să revin în țară și să-mi deschid propria afacere. Însă lui Fiodor nu i-a plăcut ideea. Voia să mă controleze în continuare.

Am aflat despre testament întâmplător, vizitând-o pe fosta mea dădacă, Ana Petrovna. Mi-a spus totul. Ea fusese martoră la tot ce s-a întâmplat atunci, dar a păstrat tăcerea ani de zile.

După ce m-am certat cu el și am început să-l caut pe notarul care ținea testamentul, au început amenințările. La telefon, îmi spuneau să plec din oraș. Nu am dat atenție. A fost o greșeală.

După o săptămână, am fost răpit. M-au ținut într-o cabană părăsită în pădure. Mă băteau și voiau să semnez că renunț la dreptul meu. Am avut noroc să scap.

Unul dintre paznici a plecat, iar eu m-am rugat să mă lase la toaletă. Am ieșit, l-am împins, ne-am luptat și am fugit. M-am ascuns într-o groapă cu frunze, am stat acolo o zi întreagă.

Apoi am plecat rătăcind prin pădure, sperând să ajung la șosea. Acolo m-ai găsit tu.

Acum nu mai am nicio îndoială. Știu cine a fost în spatele răpirii. Cine ar fi avut interesul să mă elimine?

Rita a exclamat:

— Dar e evident, Ilia! Bineînțeles că a fost tatăl tău vitreg! Cine altcineva?! Trebuie să mergem imediat la poliție! El nu se va opri până nu te va elimina complet.

Ilia a dat din umeri:

— Așa pare. Dar nu înțeleg de ce nu a încercat mai devreme, când eram copil. Mai ales că în testament scria clar că, dacă eu nu pot moșteni, totul îi revine lui Fiodor Ivanovici.

Rita a replicat:

— Înseamnă că ați avut noroc și nu a știut despre existența testamentului până de curând, când i-ați spus voi. Dar eu l-am văzut în ochi: reci, calculați, plini de ură.

Rita l-a dus pe Ilia la parchet, unde a povestit tot ce i se întâmplase. Apoi au mers la poliție. A fost deschis un dosar penal, iar ancheta a scos la iveală fapte înfiorătoare.

S-a dovedit că Fiodor Ivanovici nu doar a plătit pentru răpirea lui Ilia, dar a fost și implicat în asasinarea tatălui său. Practic, distrusese întreaga familie Mitrofanov.

Ilia nu putea crede. Tremura. A cerut să-l vadă pe tatăl vitreg, să-i pună o singură întrebare: „De ce?”

Credea că omul va regreta, va cere iertare. Dar nu — a fost obraznic și cinic:

— Ei, Ilioșa, ești fericit acum? Am îmbătrânit, am devenit sentimental. Am ezitat. Trebuia să te termin în pădure.

— M-am tot gândit… Eram aproape ca un tată pentru tine…

Ilia aproape s-a sufocat de furie.

— Ca un tată?! Tu-mi spuneai povești că vei găsi criminalii lui tata, că suferi alături de mine… iar tu l-ai omorât cu mâna ta?! Din cauza ta a murit și mama. Mi-ai distrus viața.

— De ce m-ai ținut în școală atâția ani? Dacă nu mă iubeai, de ce ai plătit?

— Nu știam de testament! — a râs bărbatul cu dispreț. — Eram considerat erou: am crescut copilul asociatului mort. Toți mă respectau.

— Dar când ai aflat de testament, m-ai vrut mort. Nu puteam permite să moștenești tot. Am muncit ani de zile pentru acel imperiu. Să vină un puști și să ia tot? Nici vorbă.

— Și ar fi mers totul perfect, dacă nu era taximetrista aia proastă. M-a încurcat. O urăsc. Mi-a distrus planul.

Ilia a țipat:

— Să nu-ți permiți să o jignești pe Rita! Mi-a salvat viața de două ori. Și o dată din mâinile tale, „tată drag”! Nu vei scăpa nepedepsit.

Fiodor Ivanovici a înaintat amenințător:

— Greșești, puiule. Am relații. Curând voi fi liber. Vei vedea.

Dar instanța a făcut dreptate. Fiodor Ivanovici a fost condamnat la închisoare pe viață.

În sala de judecată, a urlat că o urăște pe Rita. Spunea că din cauza ei a pierdut tot: bani, putere, viitor.

Ilia a preluat conducerea companiei și s-a dedicat muncii. Cu Rita se vedea des. Rămăseseră apropiați. În realitate, Ilia era îndrăgostit de ea în taină.

Nu mai cunoscuse pe nimeni ca ea. Îi plăcea tot: râsul ei vesel, năsucul obraznic, părul blond ca spicele de grâu, ochii blânzi și calzi.

Dar nu îndrăznea să-i mărturisească ce simțea…

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.

”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”