— „Nu se poate…”, am murmurat.

— „Ba da. Și dacă vede acest colier… vă va recunoaște imediat.”

A pus mâna pe telefon.

— „Vă rog… nu—”

— „E prea târziu. V-a căutat o viață întreagă.”

Nu știam dacă să fug sau să rămân.

După doar câteva minute, ușa s-a deschis brusc.

Un bărbat înalt, îmbrăcat impecabil, a intrat. Privirea lui s-a oprit direct asupra mea.

Apoi… asupra copilului din brațele mele.

Fața i s-a schimbat.

— „…Claire?”

Numele meu… spus de un străin.

Am simțit că mi se înmoaie picioarele.

— „Eu…”

Nu am apucat să termin.

A făcut un pas spre mine, cu o emoție pe care nu o putea ascunde.

— „Am căutat peste tot… ani întregi…”

Ochii i s-au umplut de lacrimi.

— „Tu ești…”

Dar exact în acel moment, telefonul lui a început să sune.

S-a uitat la ecran. Fața i s-a întunecat.

— „Trebuie să răspund.”

A ieșit câțiva pași în spate, vorbind în șoaptă.

Am rămas acolo, cu inima în gât.

Câteva secunde mai târziu, s-a întors.

Dar nu mai era același.

Privirea lui devenise rece.

— „Trebuie să te întreb ceva…”, a spus.

— „Ce?”

— „Bărbatul cu care ai fost… Ethan… cum îl cheamă complet?”

Am înghețat.

— „Ethan… Carter.”

Bărbatul a închis ochii pentru o clipă.