— „Nu…”

— „Ce se întâmplă?”

A respirat adânc, apoi m-a privit direct.

— „Nu te-a ales întâmplător.”

Un fior rece mi-a trecut prin corp.

— „Ce vrei să spui?”

— „Ethan… este fiul asociatului meu.”

Am simțit cum totul se prăbușește din nou.

— „Iar în ultimele luni… cineva a încercat să ajungă la mine prin metode indirecte.”

A făcut un pas mai aproape.

— „Prin tine.”

Nu mai înțelegeam nimic.

— „Nu… nu știa cine sunt…”

— „Ba știa.”

Tăcere.

Greu. Apăsător.

— „Și copilul…” am șoptit.

Privirea lui s-a mutat spre bebeluș.

Și pentru prima dată… a ezitat.

— „S-ar putea să nu fie doar nepotul meu.”

Am simțit cum lumea se rupe în două.

— „Ce înseamnă asta?”

— „Înseamnă că… totul a fost planificat.”

Lacrimile mi-au început să curgă fără să le pot opri.

Dar el a făcut ceva neașteptat.

S-a apropiat încet… și și-a pus haina pe umerii mei.

— „De azi… nimeni nu te mai scoate în stradă.”

Apoi a scos telefonul și a spus calm:

— „Chemați echipa juridică. Și poliția.”

S-a uitat din nou la mine.

— „Pentru că bărbatul care te-a aruncat afară… nu doar că a pierdut tot.”