Focul trosnea încet în sobă. Afară, vântul izbea ferestrele, dar în cameră era o liniște apăsătoare.

— Spuneți — zise Matei, cu inima bătându-i tare.

Radu oftă adânc.

— Sunt tatăl tău.

Cuvintele căzură grele, ca o bucată de lemn verde în foc.

Matei simți cum i se înmoaie picioarele.

— Nu… nu e posibil — murmură el.

— Știu că așa pare — interveni Elena, cu ochii în lacrimi — Dar e adevărul.

Radu își strânse mâinile.