Doctorul mi-a spus doar atât:

„A plecat liniștită.”

Pentru mine a fost ca și cum aș fi pierdut pe cineva din familie.

La câteva zile după înmormântare, m-am întors la casa ei ca să las cheia unui vecin.

Casa era exact cum o știam.

Radioul vechi. Fotografiile decolorate. Patul de lemn.

Dar pe masă era ceva nou.

Un plic.

Pe el scria, cu litere tremurate:

„Pentru Andrei.”

Mâinile mi-au început să tremure când l-am deschis.

Înăuntru era o scrisoare și un teanc gros de bani.

Am început să citesc.

„Dragă Andrei,

Dacă citești această scrisoare, înseamnă că eu nu mai sunt.

Știu că poate te-ai întrebat de ce nu ți-am dat niciodată banii promiși.

Nu a fost pentru că nu am vrut.

A fost pentru că voiam să văd ce fel de om ești.

Mulți au venit înaintea ta. Au stat două sau trei săptămâni și au plecat imediat ce au văzut că nu primesc bani.

Tu ai rămas.

Nu doar că ai rămas, dar ai avut grijă de mine ca de propria ta bunică.

Mi-ai gătit.