— Și? Asta e datoria ta. Suntem părinții tăi.

— Iar eu sunt cerșetoarea.

Fața i s-a schimbat. Pentru o clipă. Apoi s-a întărit la loc.

— Exagerezi. A fost o glumă.

— Nu, a fost adevărul.

A plecat trântind ușa.

Seara a sunat tata. Vocea lui, obosită, ușor tremurată.

— Maria… hai să vorbim ca oamenii. Mama ta s-a enervat, nu trebuia să spună asta.

— Ai fi oprit-o dacă eram acolo?

Tăcere.

— Nu mai trimit bani, tată. Deloc.

— Cum adică deloc? Dar ratele? Dar casa?

— Casa e a voastră. Viața mea e a mea.

A doua zi a venit Radu. Nervos, roșu la față.