— Știi ce-ai făcut? M-ai băgat în rahat! Banca m-a sunat!

— Îți vei plăti singur creditul, ca un adult.

— Dar tu câștigi bine!

— Nu mai câștig pentru voi.

A plecat înjurând.

Au urmat zile ciudate. Liniște. Gol. Ca după o furtună. Mă trezeam dimineața și, pentru prima dată, nu trebuia să verific cui mai trimit bani.

Am cumpărat bilete. O vacanță mică. La munte. Singură. Am stat pe o bancă, cu un ceai fierbinte în mână, și am simțit ceva nou.

Ușurare.

După o lună, am primit un mesaj de la Alina.

„Îmi pare rău. Nu știam că te doare atât de tare.”

I-am răspuns simplu:

„Acum știi.”

Nu ne-am mai vorbit.

Peste încă câteva luni, am semnat pentru apartamentul meu. Mic. Luminos. Al meu. Cu banii pe care, de data asta, nu i-am mai trimis nimănui.

La inaugurare n-am chemat pe nimeni din familie. Am stat pe podea, cu o pizza și un pahar de vin.

Și m-am gândit la un lucru simplu.