Daniel m-a privit direct în ochi.

Nu era supărat.

Era calm. Prea calm.

Am coborât scările, cu inima bătându-mi puternic. Recepționerul se uita pe fereastră ca și cum ar fi sosit o delegație oficială. Oamenii de pe trotuar își scoteau telefoanele.

Am urcat în prima mașină. Miros de piele nouă și cafea tare.