Președintele a transmis un mesaj și susținătorilor lui Călin Georgescu, pe care îi îndeamnă să aibă încredere în justiția din România. „În primul rând, de înțelegere, chiar de simpatie.
Pentru că, dacă ne uităm în sondaje, vedem că încrederea în sistemul de justiție e ba 25%, ba 30%. Asta înseamnă că cei care nu au încredere în sistemul de justiție sunt 70-75%. Și atunci evident că pare că totul este un aranjament, cu niște sfori trase din cine știe ce loc”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a declarat că va acționa în limitele atribuțiilor constituționale.
Șeful statului a subliniat că, până la decizia finală în acest dosar, Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție.
„Nu pot decât să spun că este o separație a puterilor și, în mandatul ăsta, acționez constituțional și voi acționa constituțional (…)
În acest moment, există o acuzație a DIICOT, care are o aparență – până la eventuala judecată de către judecător, discutăm de aparențe – deci, în acest moment, acuzația DIICOT are o aparență de veridicitate, pe de altă parte, suntem obligați, la fel, constituțional, să folosim prezumția de nevinovăție. Aici suntem”, a declarat președintele Nicușor Dan.