Rodica s-a uitat când la mine, când la agenții de securitate. Nu înțelegea.

„Ce judecător?” a întrebat confuză.

Daniel a înghițit în sec.

„Doamna Ana Marinescu este judecător la Curtea de Apel București.”

Pentru câteva secunde nu s-a auzit nimic. Doar plânsul lui Matei. Fața soacrei mele s-a schimbat complet. Mai întâi neîncredere. Apoi panică.

„Nu… nu e posibil”, a bâiguit ea. „Ea nu lucrează. Radu mi-a spus că stă acasă.”

Am râs amar.

„Radu știa doar ce i-am permis să știe.”

În realitate, îmi ascunsesem funcția ani întregi. Nu pentru rușine. Ci pentru liniște.

Când l-am cunoscut pe Radu, era diferit. Simplu. Cald. Ambițios. Nu voiam o relație construită pe bani sau statut. Așa că am ales discreția.

Doar că familia lui transformase discreția mea într-o armă împotriva mea.

Soacra mea mă trata ca pe o femeie întreținută.

Cumnata mea mă privea de sus pentru că nu mă lăudam cu funcția mea.

Iar Radu…

Radu nu mă apăra niciodată.

Asta durea cel mai tare.

Daniel s-a apropiat încet de mine.

„Doamnă judecător, aveți nevoie de medic?”

Am dat din cap.

„Mai întâi luați copilul din brațele ei.”

Rodica s-a tras imediat înapoi.

„Nu aveți dreptul!”

„Ba da”, a spus Daniel rece. „Ați agresat o pacientă și ați luat un nou-născut fără acord.”

Pentru prima dată, femeia aceea atât de sigură pe ea părea speriată.

Matei plângea tot mai tare.

Unul dintre agenți l-a luat cu grijă și l-a pus înapoi lângă sora lui.

Când i-am atins obrajii mici și calzi, am simțit cum îmi tremură mâinile.

Nu de frică.

De furie.

Ușa salonului s-a deschis din nou.

Radu.

A intrat grăbit, cu telefonul în mână.

„Mamă, ce se întâmplă—”

Apoi m-a văzut.

Buza spartă.

Agenții.

Mama lui plângând.

Și atmosfera aceea grea care îți spune imediat că ceva s-a rupt definitiv.

„Ana?” a întrebat încet.

M-am uitat direct la el.

„Unde ai fost?”

„Eu… eram cu Claudia jos…”

Normal.

Cu sora lui.

În timp ce eu eram singură după operație.

Daniel l-a privit rece.

„Domnule Dumitrescu, mama dumneavoastră tocmai a agresat-o pe soția dumneavoastră și a încercat să ia unul dintre copii.”

Radu a râs scurt, nervos.

„Hai să nu exagerăm.”

Atunci ceva în mine s-a închis complet.