„În ultimul an, Andrei a făcut datorii mari. Nu glumesc, vorbim de zeci de mii de lei. Și nu doar atât. A pus pe numele tău niște hârtii cu datorie, fără să știi. Dacă se întâmplă ceva cu mine, verifică documentele din plic.”
Mâinile i-au început să tremure și mai tare.
A luat copia din plic. Era un contract. Numele ei era acolo, clar, semnat. Dar ea nu semnase niciodată așa ceva.
Un nod i s-a pus în gât.
În scrisoare, Maria continua:
„L-am confruntat. A devenit agresiv. Mi-a spus să nu mă bag. Ioana… mie nu mi-a fost frică de multe lucruri în viață, dar de data asta mi-a fost. Dacă nu mai sunt, te rog, ai grijă de tine. Și nu-l lăsa să te distrugă.”
Ioana a ridicat încet privirea.
Andrei se întorcea spre ea.
Pentru prima dată, nu i s-a mai părut trist.
Ci rece.
Calculat.
S-a apropiat și s-a așezat lângă ea.
— Ești bine? a întrebat el, punându-i o mână pe umăr.
Ioana a simțit un fior rece pe șira spinării.
— Da… doar… e greu, a spus ea, încercând să-și controleze vocea.
A strâns plicul în geantă, fără să-l mai privească.
— Mergem acasă? a întrebat el.
— Mai stau puțin, a răspuns ea.
Andrei a ezitat o secundă, apoi a dat din cap și a plecat spre mașină.
Ioana a așteptat câteva minute. Apoi s-a ridicat, dar nu a mers spre mașină.
A ieșit din cimitir și a luat primul taxi.
