Dimineața a venit rece și liniștită.

Ion — sau mai bine zis Victor Dumitrescu — stătea pe treptele casei, privind câmpul ud de ploaie. Cocoșii cântau prin curți, iar ceața se ridica încet peste dealuri.

Înăuntru, Maria pregătea mămăligă pe sobă.

Copiii râdeau.

Sunetele acelea simple îi strângeau pieptul.

Victor își freca fruntea. Fiecare amintire se întorcea tot mai clar. Clădiri de sticlă din București. Mașini de sute de mii de euro. Contracte de milioane. Oameni care zâmbeau fals.

Și singurătate.

Multă singurătate.

Privirea i-a căzut pe palmele lui.

Crăpate.

Plin de bătături.

Pentru prima dată în viață, munca lui lăsase urme adevărate.

Ușa s-a deschis.

Maria a ieșit cu două căni de ceai.

— N-ai dormit, a spus ea încet.

Victor a ridicat privirea spre ea.

Pentru o clipă s-a gândit să mintă.

Dar n-a putut.

— Mi-am amintit totul.

Maria a rămas nemișcată.

— Cum te cheamă cu adevărat?

— Victor Dumitrescu.

Cana i-a tremurat ușor în mână.

Numele era cunoscut chiar și în satele uitate de lume.

— Milionarul… a șoptit ea.

Victor a dat din cap.

A urmat o tăcere lungă.

Vântul bătea prin frunzele ude.

— Deci pleci… a spus Maria în cele din urmă.

Victor s-a uitat spre casă.

Andrei și Ilinca desenau pe o foaie, certându-se pe un creion.

Inima i s-a strâns.

— Nu știu.

Maria a oftat.

— Oamenii ca tine nu rămân în locuri ca astea.

Victor a zâmbit amar.

— Oamenii ca mine nici nu știu cum e să trăiască aici.

Dar liniștea lor nu a durat mult.

Pe la prânz, liniștea satului a fost ruptă de zgomotul motoarelor.

Două SUV-uri negre au intrat pe drumul de pământ.

Praful s-a ridicat în aer.

Din mașini au coborât trei bărbați în costume.

Victor i-a recunoscut imediat.

Unul dintre ei era Cătălin Mureșan.

Partenerul lui de afaceri.

Omul care îi fusese cel mai apropiat aliat.

Și cel care îl trădase.

Cătălin a zâmbit larg când l-a văzut.

— Victor… ce surpriză.

Maria a făcut un pas în fața copiilor.

— Ce vreți?

Bărbatul nici măcar nu s-a uitat la ea.

— Am venit să terminăm o treabă neterminată.

Victor a simțit sângele clocotindu-i în vene.

— Tu ai împins mașina de pe drum.

Cătălin a ridicat din umeri.

— Afacerile sunt afaceri.

Unul dintre oamenii lui a făcut un pas înainte.

Dar Victor nu mai era omul de altădată.

Viața de aici îl întărise.

A apucat o lopată sprijinită de gard.

— Plecați.

Cătălin a râs.

— Crezi că o lopată o să te salveze?

Dar exact atunci s-a auzit un alt zgomot.

Sirene.

Mașini de poliție.

Drumul s-a umplut de girofaruri.

Cătălin a încremenit.