A intrat.

Înăuntru era frig și miros de pământ umed. Dar era adăpost. Pentru prima dată în ziua aceea, Ana a simțit un strop de liniște.

A adunat câteva crengi uscate și, cu mâinile tremurânde, a încercat să aprindă un foc. A mutat o piatră mai mare, ca să facă loc.

Și atunci a auzit un sunet sec.

S-a oprit.

A dat pământul la o parte cu degetele. Sub piatră era o cutie metalică veche, ruginită. Inima i-a început să bată mai tare.

A tras-o afară.

Capacul a cedat greu, cu un scârțâit. Înăuntru… nu erau bani, cum s-ar fi așteptat poate. Erau hârtii. Plicuri îngălbenite. Și un caiet.

A luat primul plic. Pe el scria, cu litere tremurate: „Pentru cine găsește adevărul”.