Când s-a aplecat să strângă farfuriile, unul dintre ei i-a apucat mâneca.

Nu tare.

Nu violent.

Doar suficient cât să fie umilitor.

— Hai, zâmbește, că doar de-aia ești aici, a șoptit el, prea aproape.

Elena s-a oprit.

Pentru o clipă, toată tura ei de ani de zile a trecut prin minte: nopți obosite, clienți nervoși, jigniri înghițite.

Și promisiunea făcută odată.

A inspirat adânc.

— Vă rog să-mi dați drumul, a spus rar.