Pe la prânz, casa era goală de el.

Curată.

Liniștită.

Așa cum fusese în prima zi.

Am făcut un ultim lucru.

Am printat toate extrasele de cont.

Le-am pus într-un dosar.

Și deasupra am lăsat o singură foaie:

„Banii îi dai înapoi. Sau ne vedem în instanță.”

Spre seară, am primit mesaj:

— Ajungem în 30 de minute.

„Ajungem.”

Am zâmbit pentru prima dată în ziua aia.

M-am așezat pe canapea și am așteptat.

Când a intrat pe poartă, l-am văzut pe camere.

Cu părinții lui.
Cu Ioana.
Cu valize.

Convins că vine „acasă”.

A apăsat pe interfon.

Nu i-am răspuns.

A încercat codul.

Nu mai mergea.

L-am lăsat să insiste câteva minute.