Apoi am ieșit.

Ușa s-a deschis lent.

M-a privit nedumerit.

— Ce se întâmplă?

I-am întins dosarul.

— Asta.

L-a deschis.

A citit.

Și am văzut cum i se schimbă fața.

Pentru prima dată… nu mai era sigur.

— Ai 48 de ore să returnezi banii — i-am spus calm. — După aia depun plângere.

— Alina, nu poți să faci asta—

— Ba da. Pentru că asta e casa mea.

Tăcere.

Părinții lui nu spuneau nimic.

Ioana evita să mă privească.

— Și noi unde stăm? — a întrebat el, mai încet.

Am ridicat din umeri.

— Nu e problema mea.

Am făcut un pas înapoi.

— Și încă ceva… nu te mai întorci aici.

Am închis ușa.

Fără să trântesc.
Fără dramă.

Doar… final.

În seara aia, m-am așezat lângă piscină.