În copilărie, plimbându-mă pe câmp, dădeam adesea peste frunze mici, verzi, pe care bunica mea le numea „papsajt”. Nu era nimic spectaculos la ele, pur și simplu erau acolo, pe margini, de-a lungul drumurilor pietroase, în umbra grădinilor vechi. Le rupeam repede, erau presărate cu puțină sare și aveau un gust pe care puține plante verzi l-au mai oferit de atunci. Astăzi le văd mai rar, iar când întreb tineri despre ele, cei mai mulți nu le recunosc. Și totuși, această plantă oferă mult mai mult decât o simplă amintire nostalgică.

Ce este papsajtul?

Denumirea „papsajt” este una locală, de origine etnografică, nu o clasificare botanică. În cultura rurală, mai multe plante au primit porecle asemănătoare, pentru că aspectul sau gustul lor amintea de ceva cunoscut. În zona noastră, termenul era folosit pentru plante verzi perene, aflate la granița dintre zona continentală și cea mediteraneană, cu necesar redus de nutrienți, care se descurcă bine și pe soluri mai sărace. Sunt rezistente, suportă condiții meteo extreme și, sub forma unor mici colecții de plante, fac parte de secole din tradițiile locale de vindecare și din bucătăria populară.