Andrei a înghițit în sec.
— Ani întregi ai dormit prin chirii. Ai muncit până ți-ai distrus sănătatea ca noi să avem un viitor. Acum e rândul nostru.
Maria a început să plângă încet.
— Nu trebuia să faceți asta…
— Ba da — a spus Paul. — Pentru că niciodată n-ai avut grijă de tine. Mereu doar de noi.
Au intrat împreună în casă.
Înăuntru mirosea a lemn nou și cozonac cald.
Maria s-a oprit imediat.
Pe masă era așezată o fotografie mare cu ea și soțul ei, făcută cu mulți ani în urmă, în fața vechii lor case.
Lângă fotografie ardea o lumânare.
Maria și-a acoperit gura cu palma.
— Tatăl vostru…
— E aici cu noi — a spus Andrei încet.
În sufragerie era o sobă frumoasă din teracotă, exact cum visase mereu să aibă.
În dormitor, pe pat, era așezată o pătură groasă cusută tradițional.
Iar pe peretele din hol scria simplu:
„Pentru cea mai bună mamă din lume.”
Maria a început să plângă în hohote.
Nu mai plângea de durere.
Plângea pentru că, după zeci de ani de lipsuri, cineva se gândise în sfârșit și la ea.
