Andrei a înghițit în sec.

— Ani întregi ai dormit prin chirii. Ai muncit până ți-ai distrus sănătatea ca noi să avem un viitor. Acum e rândul nostru.

Maria a început să plângă încet.

— Nu trebuia să faceți asta…

— Ba da — a spus Paul. — Pentru că niciodată n-ai avut grijă de tine. Mereu doar de noi.

Au intrat împreună în casă.

Înăuntru mirosea a lemn nou și cozonac cald.

Maria s-a oprit imediat.

Pe masă era așezată o fotografie mare cu ea și soțul ei, făcută cu mulți ani în urmă, în fața vechii lor case.

Lângă fotografie ardea o lumânare.

Maria și-a acoperit gura cu palma.

— Tatăl vostru…

— E aici cu noi — a spus Andrei încet.

În sufragerie era o sobă frumoasă din teracotă, exact cum visase mereu să aibă.

În dormitor, pe pat, era așezată o pătură groasă cusută tradițional.

Iar pe peretele din hol scria simplu:

„Pentru cea mai bună mamă din lume.”

Maria a început să plângă în hohote.

Nu mai plângea de durere.

Plângea pentru că, după zeci de ani de lipsuri, cineva se gândise în sfârșit și la ea.