Dar povestea nu s-a terminat acolo.

Pentru câteva secunde, nimeni nu s-a mișcat.

Inginerii stăteau în fața monitoarelor, privind liniile de cod care rulau perfect. Directorul tehnic își freca fruntea, de parcă încerca să înțeleagă ce tocmai se întâmplase.

Andreea încă stătea lângă server, cu mâna pe masă.

Respira adânc.

Nu îi venea să creadă că funcționase.

Adrian s-a apropiat încet.

— Tu ai făcut patch-ul acesta? a întrebat el.

Andreea a dat din cap.

— Da. L-am scris aseară… doar ca exercițiu.

Unul dintre ingineri s-a uitat la ecran și a murmurat:

— Codul e curat… foarte curat.

Altul a spus:

— Nici noi nu am observat conflictul dintre protocoale.

Directorul tehnic a rămas tăcut câteva clipe, apoi a spus:

— Dacă fluxul de date continuă stabil încă cinci minute… contractul rămâne valid.

Toți au privit ceasul.

Patru minute.

Trei.

Două.

Andreea simțea că genunchii îi tremură.

Se gândea la camera ei mică, la calculatorul vechi pe care îl reparase de trei ori, la nopțile în care învăța programare de pe internet pentru că nu își permitea cursuri.

Mama ei a venit lângă ea și i-a pus mâna pe umăr.

— Ți-am spus eu că o să reușești.

Andreea a zâmbit timid.

O ultimă notificare a apărut pe ecranul central.

CONEXIUNE STABILĂ.