În bucătărie nu era doar mirosul de mâncare lui preferată. Era o liniște ciudată, grea, ca înainte de furtună.

La masă stătea Nina H.

Nu era femeia din mesaje. Sau, mai bine zis, nu era doar „o amantă fără chip”. Era foarte reală. Cu părul prins simplu, cu o privire calmă, dar obosită, și cu o mapă de documente în față. Lângă ea, pe scaun, era avocatul meu, Vlad — un prieten vechi din facultate, pe care Ryan nu-l suportase niciodată. Iar pe masă mai era încă cineva: telefonul meu, cu înregistrarea apelului la poliție deschisă.

Ryan a înghețat în prag.

„Ce… ce e asta?” a întrebat, dar vocea i s-a rupt pe la jumătate.

Eu am rămas în picioare lângă aragaz, amestecând în tigaie ca și cum era cea mai normală dimineață din lume.

„Mic dejun”, am zis simplu. „Ai spus că ți-e foame dimineața. Am vrut să fie ca înainte.”

A încercat să râdă, dar i-a ieșit ceva strâmb.

„Ryan”, a spus Nina încet, fără dramă, „trebuie să vorbim.”

El s-a uitat la ea de parcă o vedea prima dată în viață. Apoi la mine. Apoi la Vlad.

„Asta e o glumă?” a zis el, ridicând vocea. „Ce-ați făcut aici? M-ați amenințat?”

Vlad a împins ușor mapa spre el.

„Nu. Te-ai descurcat singur foarte bine. Sunt dovezi de infidelitate, mesaje, rezervări de hotel și, înregistrarea apelului de aseară. Iar soția ta a depus deja o plângere pentru violență domestică.”

Cuvântul „plângere” l-a lovit mai tare decât orice altceva.

Ryan a început să respire mai repede.

„Tu… tu ai chemat poliția?”

Am dat din cap.

„După ce m-ai lovit, da.”

A făcut un pas spre mine, dar s-a oprit când Nina a ridicat privirea.