Șefa mea m-a plătit să-i fiu soț timp de un an. Dar acea căsnicie „de formă” s-a transformat, încet, în ceva real…

Când șefa mea mi-a spus că are nevoie să mă prefac că sunt soțul ei timp de un an, primul lucru pe care l-am întrebat a fost:

— Trebuie să dormim în același pat?

Da. Asta i-am spus celei mai temute femei din toată compania.

Numele meu este Daniel Popescu. Am 28 de ani, sunt dintr-un orășel prăfuit din Vaslui și, de cinci ani, încerc să-mi construiesc o viață în București.

Lucrez ca junior copywriter la o firma din România. Sună bine când spun asta, ca și cum aș fi cine știe ce minte creativă, dar realitatea e mai puțin spectaculoasă. Stau într-un cubicle banal, într-o clădire de birouri de pe Bulevardul Unirii, și scriu sloganuri pe care oamenii le ignoră în timp ce dau scroll pe telefon.

În fiecare dimineață iau metroul, înghesuit între oameni adormiți. Port aceleași cămăși uzate. Beau cafea ieftină de la automat. Apoi încerc să fac „cumpără bere artizanală românească” să sune original pentru a zecea oară.