În fotografie era un bărbat pe care niciunul dintre noi nu și-l amintea din acea zi.
Am mărit imaginea și mai mult.
Și atunci am văzut ceva care m-a făcut să îngheț.
În reflexie, acel bărbat ținea două lucruri în mâini.
Și știam exact cui îi aparțineau.
Dar cel mai înfricoșător nu era asta.
În fotografie se vedea că se uita direct la fiicele mele.
Și, judecând după expresia feței lui, știa deja atunci că ele aveau să dispară în acea noapte.
Am stat aproape o oră în fața fotografiei.
Apoi am luat o lupă și am privit din nou reflexia.
Străinul ținea în mâini două lucruri mici.
Unul era o agrafă de păr de culoare deschisă.
Celălalt era o brățară subțire cu un mic pandantiv.
Le-am recunoscut imediat.
Agrafa îi aparținea fiicei mele mai mari.
Iar brățara o purta în acea zi fiica mea mai mică.
Dar cum ajunseseră aceste lucruri la acel bărbat înainte ca fiicele mele să plece la balul de absolvire?
I-am arătat fotografia soției mele.
A tăcut mult timp, apoi a spus brusc:
— Stai… Îl cunosc.
Am început să ne amintim ziua aceea minut cu minut.
Atunci soția mea și-a amintit de un bărbat pe care aproape că nu-l observase.
Era un fotograf angajat de părinții absolvenților pentru festivitatea școlară.
Într-adevăr, toată ziua se plimbase prin curtea școlii cu un aparat foto și îi fotografiase pe elevi.
Am decis să-l găsim.
Prin intermediul vechii școli am reușit să-i aflăm numele.
S-a dovedit că se mutase cu mult timp în urmă într-un alt oraș.
