Mama Sofiei a primit un telefon.
Un loc de muncă stabil.
Un salariu decent.
Un program care îi permitea să fie acasă.
A plâns.
Nu de tristețe.
Ci de ușurare.
Pentru prima dată… viața părea posibilă.
Seara aceea
Când a ajuns acasă, Sofia a observat ceva diferit.
Mama ei nu mai era grăbită.
Nu mai era obosită.
S-a așezat lângă ea.
Și a zâmbit.
— Ce s-a întâmplat azi la școală?
Sofia a răspuns încet:
— Mi s-a îndeplinit dorința.
