„Băiete… ești un om bun. Să nu te schimbi niciodată.”

Cuvintele ei au rămas mult timp în mintea mea.

Am zâmbit și i-am spus că nu fac nimic special. Dar în adâncul sufletului meu știam că pentru ea însemna mult.

Viața mea continua între facultate, cafenea și vizitele la doamna Maria. În fiecare miercuri după-amiază mergeam pe aceeași străduță liniștită. Case vechi, garduri ruginite și câte o pisică leneșă dormind pe capota unei mașini.

Când bătrâna îmi deschidea ușa, mereu zâmbea.

Uneori îi duceam și câte ceva din banii mei: o pâine proaspătă, niște mere sau o bucată mică de carne. Nu erau lucruri scumpe, dar pentru ea erau ca o sărbătoare.