Elise a rămas nemișcată, cu degetele tremurându-i.

În mâna lui… un obiect mic și întunecat, ușor lucitor sub lumina pâlpâitoare a lămpii.

Un dispozitiv minuscul.

Nu din pământ. Nu o rană. Nu ceva natural.

Nu.

A fost… fabricat.

Și-a ridicat încet privirea spre Mathieu.

Nu s-a mișcat.

Pleoapele i-au rămas închise, ca și cum ar fi așteptat acest moment o veșnicie… sau ca și cum s-ar fi temut de el.

— „Ce este…?” a murmurat ea, fără să stea măcar pe gânduri.

Bineînțeles, nu putea auzi.

Dar ceea ce a înfiorat-o până în măduva oaselor… a fost că el a înțeles oricum.

Ochii i s-au deschis încet.