Elena a ridicat din umeri, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.

— L-am sunat pe unchiul Mihai. Fratele tău mai mare. I-am spus tot.

Unchiul Mihai. Avocat. Om serios. Omul care nu o plăcuse niciodată pe Ramona.

În seara aceea, telefonul meu a început să sune fără oprire. Poliție. Bancă. Avocat. Tot ce părea pierdut începea, încet, să capete contur din nou.

Două zile mai târziu, Ramona a sunat. Țipa. Plângea. Înjura.

— CE AI FĂCUT?! Ne-au blocat conturile! Suntem opriți la vamă! Ne-au confiscat mașina!

Am închis. După o săptămână, 90% din bani erau înapoi. Restul urmau să fie recuperați prin proces. Ramona și Alex erau anchetați pentru fraudă. Nu mai aveau unde fugi.

Într-o seară, stăteam cu Elena în pat. M-a întrebat încet:

— Mamă… ai fost foarte supărată pe mine că m-am băgat?

Am tras-o la piept.

— Nu, puiul meu. Ai fost mai curajoasă decât mulți adulți.

A zâmbit mic.

— Am vrut doar să fim bine.