Tăcerea s-a lăsat ca o ceață grea peste toți.

Pașii femeii se auzeau clar pe drumul uscat. Fiecare pas era apăsat, sigur, de parcă știa exact ce urmează să se întâmple.

S-a oprit la câțiva metri de cercul format în jurul tatălui ei.

— Dați-vă la o parte.

Nu a ridicat tonul.

Dar vocea ei a tăiat aerul.

Unul dintre bărbați a încercat să râdă.

— Și tu cine mai ești?

Femeia l-a privit fix.

— Eu sunt fata lui.

Atât.

Nu era nevoie de altceva.

Cei din jur au început să se miște ușor, nesiguri. Nu din respect. Dintr-un fel de neliniște pe care nu o puteau explica.

Primarul a făcut un pas înainte, încercând să-și păstreze autoritatea.

— Domnișoară, nu vă băgați. E o chestiune legală.

Ea și-a întors privirea spre el.

— Legală?

A scos calm din geantă un dosar gros.

— Vreți să vorbim de legalitate?