Karina a coborât privirea.

— Știu… și îmi pare rău.

— Nu trebuie. Așa e viața. Fiecare vede ce vrea.

A venit chelnerul cu bonul. Sandu a semnat și s-a ridicat.

— Hai, mergem. Aerul de aici nu-ți face bine.

Au ieșit pe terasă. Noaptea era liniștită, orașul strălucea.

Karina încă tremura.

— De ce ai făcut asta pentru mine?

Sandu s-a sprijinit de balustradă.

— Pentru că am mai văzut povestea asta. De prea multe ori.

— Cum adică?

— Lucrez în IT… dar, pe lângă asta, mă ocup și de niște cazuri de înșelătorii online. Tipul ăsta… Oleg… nu e la primul „număr”.

Karina a înghețat.

— Știi cine e?

— Nu personal. Dar schema e aceeași. Câștigă încrederea, duce femeia într-un loc scump, comandă, apoi dispare.

— Și… nu-l prinde nimeni?