Sandu a oftat.

— Greu. Schimbă numere, conturi, identități.

Karina s-a simțit mică.

— Am fost o proastă…

— Nu. Ai fost om. Ai avut încredere.

Tăcere.

Apoi Sandu a continuat:

— Dar poți să faci ceva.

— Ce?

— Să mergi mai departe. Și să nu mai lași pe nimeni să te trateze așa.

Karina l-a privit atent.

Nu mai era băiatul timid din bancă.

Era un bărbat calm, sigur, care nu se lăuda, dar făcea.

— Sandu… vrei să bem o cafea? Dar de data asta… eu invit.

El a zâmbit.

— Accept. Dar nu la restaurant pe acoperiș.