— Mamă…?

Patricia nu mai avea control.

— Minciuni! Toate sunt minciuni!

Polițiștii au făcut un pas înainte.

— Va trebui să ne însoțiți pentru declarații.

Pentru prima dată, vocea ei a tremurat.

Tata s-a uitat la mine, alb la față.

— E adevărat?

Nu i-am răspuns imediat.

— Ai ales să nu vezi, i-am spus încet.

Patricia a fost condusă afară.

Fără eleganță.

Fără control.

Doar realitate.

Daniela a plecat în tăcere, după ea.

A rămas doar tata.

Casa era din nou liniștită.

S-a așezat pe scaun, cu capul în mâini.

— Am greșit, a spus încet.

M-am apropiat.

Nu mai eram fata care cerea aprobarea lui.

— Da, ai greșit.

A ridicat privirea.

— Mai pot repara ceva?

Am privit marea.

Valurile veneau la fel ca în noaptea trecută.

— Nu tot, am spus. Dar poți începe cu adevărul.