Nu am dormit deloc în noaptea aceea.

Am rămas pe scaunul din salonul de observație, privind monitorul care urmărea respirația lui Ștefan. De fiecare dată când liniile se mișcau regulat, simțeam că pot respira și eu.

Dimineața, Alexandru a intrat cu două cafele.

Mi-a întins una fără să spună nimic.

— Mulțumesc — am murmurat.

A dat din cap și s-a așezat vizavi de mine.

Pentru câteva minute am stat în tăcere.

— Când vor veni rezultatele? am întrebat.

— Testele preliminare, astăzi. Analiza genetică completă, în câteva zile.

L-am privit atent.

Părea obosit.

Mai obosit decât îl văzusem vreodată.

— Chiar crezi că există o legătură?

Alexandru și-a frecat tâmplele.

— Nu știu ce să cred.

A fost prima dată când l-am auzit recunoscând asta.

Trei zile mai târziu, m-a sunat personal.

— Mariana, trebuie să vii la clinică.

Tonul lui era atât de serios încât am simțit cum îmi îngheață sângele.

Am ajuns în mai puțin de douăzeci de minute.

Alexandru mă aștepta în cabinet.

Pe birou era un dosar deschis.

— Ștefan este stabil — a spus imediat. — Vreau să știi asta înainte de orice.

Am închis ochii pentru o clipă.

— Și restul?

A împins dosarul spre mine.

— Modificarea genetică este aceeași.