Ploaia a venit fără avertisment peste oraș. Cerul s-a întunecat brusc, iar străzile liniștite s-au transformat într-un labirint de umbre și apă.

Dumitru nu era un om obișnuit. La peste cincizeci de ani, construise un imperiu din disciplină, muncă și decizii reci. Era genul de om care nu credea în coincidențe, în semne sau în lucruri pe care nu le putea explica.

Dar în acea zi… ceva s-a schimbat.

Rămas fără mașină, prins de furtună, ud până la piele, a fost forțat să caute adăpost. A alergat pe o stradă îngustă, aproape abandonată, până când a zărit o casă veche.

Ușa era întredeschisă.

A bătut.

După câteva secunde… ușa s-a deschis.

În fața lui stătea o fetiță.

Mică. Fragilă. Dar cu o privire care nu aparținea unui copil.