— Ce vrei de la mine? a întrebat încet.

Doamna Ana s-a apropiat de el.

— Nimic pentru mine. Dar pentru ea… a spus și a dat ușor din cap spre mine.

Am simțit cum mi se strânge inima.

— Ce…? am șoptit.

— Dreptate, a spus ea.

Igor a ridicat privirea.

— Vrei copilul?

Am închis ochii o secundă.

Mihai.

— Nu vreau să-l iau cu forța, am spus. Vreau să vină pentru că vrea.

Tăcere.

Apoi Igor a dat din cap încet.

— O să vorbesc cu el.

A plecat fără să mai spună nimic.

Ușa s-a închis încet în urma lui.

Am rămas în liniște.

— S-a terminat? am întrebat.

Doamna Ana a zâmbit ușor.

— Acum da.

Două săptămâni mai târziu, Mihai a venit și n-a mai plecat.

Și-a adus singur ghiozdanul.

— Pot să rămân? a întrebat.

L-am strâns în brațe fără să spun nimic.

Igor n-a mai sunat.

N-a mai amenințat.

N-a mai cerut nimic.

Și, pentru prima dată după ani întregi, în apartamentul nostru mic era liniște.

Nu liniștea aia apăsătoare.

Ci una caldă.

De acasă.

Și atunci am înțeles ceva simplu:

Nu tot ce pierzi la un moment dat e o pierdere.

Uneori, e începutul vieții pe care o meriți cu adevărat.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.