… și-a ridicat încet tricoul, doar cât să se vadă abdomenul bandajat gros, pătat ușor de sânge.

În autobuz s-a făcut o liniște cum rar auzi. Până și motorul părea mai încet. Sub tricou se vedea clar o operație recentă. Cusături, plasturi medicali, piele vineție. Nu era o zgârietură. Era ceva serios.

Băiatul s-a sprijinit mai bine de bară. Fața îi era palidă.

— Am fost externat azi dimineață de la Spitalul Județean, a spus simplu. Rinichi. Donator.

Cuvintele au căzut greu. O femeie din spate și-a dus mâna la gură. Un bătrân a șoptit: „Doamne ferește…”

Mama a încremenit. Copiii ei se uitau când la el, când la ea, fără să înțeleagă.

— Fratele meu are doisprezece ani, a continuat el. Dacă nu făceam asta, nu mai apuca primăvara.

Nu era furios. Nu era ironic. Doar obosit.