Două zile mai târziu, judecătorul a semnat ordinul de protecție. Radu nu avea voie să se apropie. Doina era anchetată pentru sechestrare și violență. Averea nu mai ajuta. Nici vila, nici conturile.

Am intrat în salonul Mariei. Părul ei era tuns strâmb, dar ochii îi erau limpezi.
— Mi-e rușine, a spus încet.

— Nu ție, am răspuns. Lor să le fie.

Am stat lângă ea până a adormit. Când m-am ridicat, un ofițer m-a așteptat pe hol.
— Domnule Popa, cazul e închis. Mulțumim.

— Nu-mi mulțumiți, am zis. Faceți-vă treaba.

O săptămână mai târziu, Maria s-a mutat la mine. Garsoniera mea modestă, cu mobilă veche, a devenit din nou casă. Am vândut mașina și am plătit un avocat bun. Din lei munciți, nu din frică.

Într-o dimineață, Maria s-a privit în oglindă și a zâmbit.
— Știi? Părul crește la loc.

— Oamenii stricați nu, am spus.